Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Soluţii de finanţare pentru afacerile din domeniul sănătăţii umane

Publicat de Aurel Voica pe 07.07.2016.

O plajă largă de oportunități, secondate și de soluții de finanțare a afacerilor se deschid în domeniul sănătății umane”, pentru anteprenorii români interesați să valorifice noile direcții de abordare a conceptului de sănătate umană.

Programul Orizont 2020 acordă o atenție deosebită domeniului și rezervă importante resurse financiare pentru afacerile ce își propun să dezvolte inovativ zonele ce intră în aria extinsă a ceea ce se numește sănătate integrată sau sănătate holistică. Este evident că piețele globale sunt extrem de sensibile la aceste dezvoltări specifice mileniului III, iar pentru firmele românești ele pot reprezenta un important balon de oxigen.

De altfel „„Oportunități şi soluţii de finanţare a afacerilor în domeniul sănătăţii umane”, a fost și tema abordată în cadrul unei recente întâlniri cu potențiali beneficiari, realizată de USH Pro Business, centrul specializat pentru activități dedicate mediului antreprenorial al Universitatii Spiru Haret.

Din discutii si prezentări a reiesit ca abordarea integrala si holistica a sanatatii umane - One Health, oferă perspectiva inovării ca rezultat al cercetării aplicate, ce poate sa conducă la produse și servicii noi.

Noile abordări crează noi soluții de a trata sănătatea umană: este vorba despre modul în care este tratată și se combină medicina clasică cu cea alternativă, modul în care medicina animalelor se combină cu sănătatea umană, despre modul în care științele sociale contribuie la dezalienare și la integrarea armonioasă a individului în societate, toate acestea vor permite dezvoltarea unui complex de instrumente, de know-how și noi tehnologii, care pot contribui la aceste procese (incluse în conceptul de sănătate integrată –nn),  a declarat în cadrul evenimentului Costin Lianu, Director General USH Pro Business.

Ceee ce ar putea părea de domeniul SF, este de fapt, o abordare vizionară, multidisciplinară  a conceptului, care evoluează într-un ritm extrem de rapid și cu investiții impresionante la nivel global.

Prelungirea vieții umane permite noi abordări ale tratamentului spitalicesc și a modului de prevenție, folosirea aplicațiilor, mijloacelor de comunicare și a canalelor sociale care să permită controlul sănătățíi și mai ales, autocontrolul stării de sănătate.

De asemenea, conceptul modern de sănătate umană include psihologia și științele sociale și tinde să integreze și un palier abordare a factorilor culturali și educaționali, careau un rol important la starea de sănătatea păersoanei, alături de sistemele sociale și de mediu, respectiv de modalitățile de protecție a mediului, de solidaritatea și securitatea socială, de modul în care  se produce incluziunea socială a persoanei.

 

România are posibilitatea să capitalizeze pe acest mod nou de abordare – prin industria balneară și factorii pedoclimatici unici, prin biodiversitate – cel mai mare centru de biodiversitate din lume la Murighiol – Județul Tulcea,  unde se vor efectua cercetări fundamentale legate de biodiversitate pentru sănătatea umană,a punctat Costin Lianu.

Bucureștiul va fi și gazda Conferinței Inter-Regionale Europene One Health ce va avea loc in perioada 11-24 septembrie 2016.

Axa pentru sănătate reprezintă un pilon principal în Programul Orizont 2020 și cuprinde multe apeluri de proiecte ce vizează realizarea unor soluții practice legate de sănătate și tendințele inovării, externalizarea tratamentului, prevenția în forme autonome, adaptate caracteristicilor individuale etc.

Un exemplu de buna practică în managementul de succes al unordiscutat de cei prezenți a fost Vichy Spa – Franța, în care autoritățile locale au avut un rol esențial.

Urmare a discuțiilor, USH Pro Business va dezvolta parteneriate cu firmele prezente pentru accesul la finanțări europene.

Cuvinte cheie: programe de sănătate, Orizont 202 , sănătate integrată, sănătate holistică. USH Pro Business,, Costin Lianu, One Health

Despre Aurel Voica

Cu o vechime în jurnalism de peste 10  ani, Aurel Voca urmărește cu dăruire și analizează cu minuțiozitatea omului de știință dezvoltarea mișcării asociative din România și nu numai.

Fascinat de modul de propagare al ideilor și inițiativelor în societatea românească și atent să afle ce se ascunde dincolo de aparențe, reușește să descopere resorturile care definesc situațiile și să anticipeze dezvoltări viitoare.

 

 

Comentarii