Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

România la export pe piața structurilor în construcții

Publicat de Aurel Voica pe 31.07.2018.

”Cum pătrundem pe piața franceză a tâmplăriilor?”, este întrebarea la care au căutat răspuns membrii Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT), alături de USH Pro Business, ştiut fiind că prin colaborarea între experienţa universitară şi cea din economia reală se obţin soluţiile cele mai bune şi viabile.  

 În cadrul unui eveniment organizat în data de 25 iulie 2018, de USH Pro Business în colaborare cu PPT, au fost analizate șansele afirmării exportatorilor români în domeniu pe cele trei componente importante: aluminiu, PVC și lemn pentru ferestre și uși în special dar și pentru alte structuri în construcții.

Conform datelor aflate la dispoziţia patronatului, România se situează pe locul 2 după Polonia în estul Europei, ca producție în acest domeniu, dar sub aspectul organizării și pregătirii exportului Polonia este mai eficientă. România avea la nivelul anului 2017 o creștere aproape dublă a cotei de piață  în Europa Centrală și de Est, pentru ferestre din PVC, lemn și aluminiu fără fațade cu geam, ajungând la 14% față de 7,5% în 2017. La nivelul anului 2017 există un export românesc în valoare de peste 200 milioane euro fața de 79,4 mil euro la nivelul anului 2008 numai pentru structuri de tâmplărie.

            De asemenea, cotele de piață la nivelul României în funcție de tipul de material sunt distribuite astfel: metal-26,6%, lemn-10,7%, PVC-60,4%, conform datelor cuantificate la nivelul anului 2016.

            Nivelul de export pe piața franceză pentru tâmplării realizate în construcții în anul 2017 a fost estimat la un număr de 350.000 buc. Trendul crescător al ferestrelor de PVC continuă pe piața țărilor estice și central europene atât pe  segmentul rezidențial cât și pe segmentul nerezidențial.

            De asemenea, piața franceză absoarbe în special tâmplărie de lemn (74% din total) și tâmplărie PVC (25 % din total,) în timp ce tâmplăria din aluminiu este mai puțin performantă  ( cifre  2017 sem I). Totuși, așa cum precizam și cu alte prilejuri, tâmplăria din aluminiu începe să câștige tot mai mult teren pe piețele internaționale.

            Concluziile evidențiate în cadrul evenimentului sunt:

  • Firmele românești nu dispun de resurse suficiente care să le permită investiții majore în producție, inovare, transfer tehnologic sau cercetare de piață;
  • Producătorii din România pot concura cu  producătorii din Europa de Vest dacă acționează într-o manieră concertată pentru cucerirea piețelor, urmând exemplul Poloniei sau al altor țări performante;
  • Bazarea reputației brand-ului pe managementul calității, performanțele produsului și aderența la mărci de calitate recunoscute pe piața franceză sau alte piețe internaționale;
  • Creșterea capacității de ofertare de produse smart (sisteme de senzori și sisteme de gestionare a interacțiunii clădirilor cu mediul extern, pentru a spori eficiența operațională și energetică);
  • Necesitatea informării permanente atât asupra reglementărilor, certificărilor, cerințelor, condițiilor de vânzare pentru sectorul tâmplăriei exterioare dedicate pieței franceze cât și asupra condițiilor de finanțare a societăților start-up pe piața franceză;
  • Necesitatea constituirii de consorții de export ca scheme de cooperare între producători dar și o cooperare mai accentuată pe lanț în clusterele inovative de export.

         

  ”USH Pro Business, prin Centrul de Afaceri pentru Export și Centrul de Transfer Tehnologic a încurajat firmele prezente la seminar să se organizeze într-un consorțiu sau cluster de export, urmând ca acest lucru să demareze până la sfârșitul anului 2018. Prin acest cluster, firmele împreună cu Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT), USH Pro Business și alte structuri interesate vor pregăti o strategie de pătrundere pe piața franceză a tâmplăriilor dar și pe alte piețe țintă atractive din UE și afara UE”, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business

Cuvinte cheie: Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă , PPTT, Valentin Petrescu, Costin Lianu, USH Pro Business, cluster,Centrul de Afaceri pentru Export, Centrul de Transfer Tehnologic

Despre Aurel Voica

Cu o vechime în jurnalism de peste 10  ani, Aurel Voca urmărește cu dăruire și analizează cu minuțiozitatea omului de știință dezvoltarea mișcării asociative din România și nu numai.

Fascinat de modul de propagare al ideilor și inițiativelor în societatea românească și atent să afle ce se ascunde dincolo de aparențe, reușește să descopere resorturile care definesc situațiile și să anticipeze dezvoltări viitoare.

 

 

Comentarii