Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Primele bancomate de joburi din mediul rural din țară, amplasate în zece comune clujene

Publicat de Agentia Nationala de Presa Agerpres pe 19.09.2015.

Clujul este primul județ din România care implementează sistemul bancomatelor de joburi în zona rurală. Investiția a fost posibilă datorită unui proiect derulat cu finanțare europeană, în cadrul programului POSDRU, implementat  de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj.

De altfel, AJOFM Cluj,  prima agenție din țară care a folosit un bancomat de joburi. Dat fiind faptul că locuitorii care proveneau din zonele rurale ale Clujului erau nevoiți să parcurgă distanţe mari  până la cea mai apropiată agenție, aflată de obicei într-un oraș, a apărut ideea instalării unor asemenea bancomate și în zona rurală, relatează Agerpres.

Bancomatele vor oferi persoanelor din mediul rural posibilitatea de a-și căuta un loc de muncă în mod direct și în timp real. Vor avea acces la o bază de date actualizată în timp real', a declarat Andreea Hava, coordonatorul proiectului la o conferință de presă.

Aparatele vor fi montate în primării, deoarece s-a considerat că aceste sunt un spațiu potrivit datorită afluxului de persoane pe care îl generează, dar și datorită condițiilor de securitate pe care le oferă.

Cu ajutorul acestor aparate și al unui card, șomerii din zona rurală pot intra în baza de date a AJOFM Cluj pentru a-și urmări istoricul plăților primite de la agenție, dar pot accesa și baza de date cu locuri de muncă. Informațiile sunt actualizate permanent.

Vă dau un exemplu, dacă ești din mediul rural și nu ai acces la internet, trebuie să vii o dată pe lună la agenție. Să zicem că în data de 30 august te-ai prezentat la agenție pentru viză, iar în 30 august nu a fost găsit un loc de muncă potrivit. Drept pentru care ți s-a pus viza, ai plecat acasă și revii la viză în 30 septembrie. În intervalul acesta ce se întâmplă cu omul? El de unde să știe ce joburi au apărut? Când vine în 30 septembrie din nou, poate acel loc de muncă s-a ocupat încă din data de 28 septembrie. Deci a pierdut o șansă', a explicat Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, conform Agerpres.

Prin proiectul 'Bancomate de joburi în mediul rural' vor fi amplasate zece aparate în zece comune din Cluj. Costul unui bancomat est de 3.000 de euro, la care se adaugă încă 2.500 de euro pentru antena care asigură legătura prin internet cu serverul.

Proiectul a mai avut ca scop și consilierea a 800 de persoane din întreaga regiune de Nord-Vest, care au fost învățate cum să caute mai eficient un loc de muncă. Dintre acestea 270 au beneficiat de cursuri autorizate de inițiere sau perfecționare în diferite meserii cerute pe piața forței de muncă în regiune. Alte 60 de persoane au beneficiat și de cursuri de dobândire a unor competențe antreprenoriale, iar 20 de persoane din mediul rural au fost susținute în demararea unei mici afaceri.

Cuvinte cheie: bancomat de joburi, rural, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, AJOFM, Cluj. cursuri autorizate, inițiere, perfecționar .

Despre Agentia Nationala de Presa Agerpres

Agenția Națională de Presă AGERPRES este cea mai veche agenție de presă românească și totodată prima agenție autonomă din România. Experienţa şi profesionalismul cultivate timp de peste 125 de ani caracterizează şi astăzi ştirile semnate cu obiectivitate şi promptitudine de jurnaliştii AGERPRES.

Comentarii