Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Planta Romanica apără cu îndârjire interesele producătorilor români pe meridianele lumii

Publicat de redactia partners pe 08.03.2016.

Ideea acad. Dr. farm. Ovidiu Bojor, de a crea patronatul PLANTA ROMANICA, pentru a apăra şi susţine interesele celor care prelucrează plante medicinale şi producătorilor de produse fitoterapeutice moderne din ţara noastră a prins foarte repede. Patronii români au răspuns cu entuziasm,  în 2002,  dar în ultimii ani, situaţia din ţară s-a schimbat radical. Deşi a avut toate premisele ca acest domeniu de activitate să atingă un nivel de excelenţă şi dinamism de excepţie, în prezent, lucrurile stagnează.

Patronatul a devenit, în scurt timp, un sprijin real, de mare importanţă pentru toţi cei ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării şi procesării plantelor medicinale, a declarat directorul executiv Viorica Petrescu.

Planta Romanica şi-a luat foarte în serios rolul de partener de dialog social, alături de sindicate şi de Guvern, participând în aceşti ani la elaborarea de legi şi instrucţiuni care se referă la industria de profil.

În relaţia cu organismele guvernamentale (Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii), patronatul a determinat modificarea Codului Fiscal în ceea ce priveşte taxele pentru alcoolul folosit în preparatele fitoterapeutice.

De asemenea, patronatul Planta Romanica a contribuit la scăderea TVA la 9% şi la suplimentele alimentare, avantaj de care au beneficiat toate companiile din acest sector de activitate, nu numai membrii patronatului.

Conducerea patronatului a venit constant în întâmpinarea cerinţelor membrilor săi, în ideea sprijinirii şi stimulării activităţii lor, prin promovarea şi susţinerea intereselor specifice şi, mai ales, prin informarea acestora privind participarea la târguri şi misiuni economice în ţară şi în străinătate, cu subvenţie de la bugetul de stat.

În mod paradoxal, membrii Planta Romanica nu se arată interesaţi nici măcar de oportunităţile deschise pe pieţe cu mare potenţial economic, precum cele din Orientul Mijlociu sau din zona Golfului Persic.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, ofera condiţii foarte avantajoase membrilor noştri cărora le acopera jumătate din cheltuielile de transport şi cazare. În plus, costurile pentru standul de prezentare sunt suportate integral prin programul derulat de Minister, iar mostrele sunt transportate gratuit. Nu înţeleg de ce firmele din Patronatul Planta Romanica sunt foarte putin interesate de aceste targuri externe, unde ar putea incheia contracte foarte avantajoase. Sunt alte patronate care doresc sa participe la cat mai multe manifestari externe, dar nu sunt bani suficienti pentru toate aceste destinatii . Cu toţii ştim că pentru a cuceri un loc pe piaţă este nevoie de insistenţă. Nu e suficient să mergi o singură dată pentru a intra pe o nouă piaţă”, ne spune doamna Viorica Petrescu, care şi-ar dori că succesul firmelor româneşti din patronatul PLANTA ROMANICA să aibă un ecou internaţional şi un impact mult mai mare.

Problemele din acest sector s-au înmulţit însă mai ales în ultima vreme, odată cu lipsa de susţinere din partea Guvernului.

„Pur şi simplu, nu suntem băgaţi în seamă de guvernanţi. La discuţiile Comisiei pentru Dialog Social, sindicatele sunt deosebit de active şi vocale, iar patronii, respectiv patronatele, de foarte multe ori nici nu sunt invitate. Patronatele sunt pur şi simplu eliminate din această ecuaţie. Şi nu mă refer numai la patronatul nostru, care nu este mare, ci şi la patronate mai puternice, din cadrul UGIR 1903”, a spus în continuare directorul executiv Planta Romanica.

Un alt aspect care ridică multiple probleme este birocraţia. Singurul partener constant din cadrul Guvernului este Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, dar şi această colaborare este îngreunată de birocraţie. Trebuiesc completate atat de multe formulare si calculate o serie de costuri, facute fise de date tehnice, devize de cheltuieli etc, incat aproape iti vine sa renunti. Mai ales ca la un patronat cum este Planta Romanica, nu sunt incadrate decat 2 persoane, iar pentru toata aceasta avalansa de documente, ar trebui angajat inca cineva cu studii de specialitate. Totodata licitaţiile pentru desemnarea organizatorului participării româneşti  la târgurile internaţionale au din ce in ce mai putini amatori, încât elimină din joc tocmai companiile cele mai profesioniste.

Acestea refuză să mai participe la licitaţii pentru că întârzierile la decontarea cheltuielilor au ajuns la un an.

Sunt numai câteva elemente care au conturat tabloul unui câmp de luptă în care patronatele par să fie condamnate să lupte cu forţe total inegale.

Cu atât mai greu este de înţeles această atitudine din partea guvernanţilor, cu cât „industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge o cifră de afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Însă, pe fondul creşterii cererii, piaţa s-ar putea dubla rapid” scria revista Capital în 2013.

Iar mai jos, se poate vedea cum a evoluat cultura suprafeţelor şi producţia de plante aromatice şi medicinale în ultimii ani.

Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei în România

Specificare

UM

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

2014*

2015*

Suprafaţa

mii ha

7,4

7,3

10,1

15,9

11,8

5,8

4,7

3,2

3,2

Producţie medie

Kg/ha

392

1027

703

993

949

741

 936

1317

 

Producţie totală

mii to

2,9

7,5

7,1            

15,8    

11,2

4,3

 4,4

 4,2

 

Sursa: 2007-2013 - INS- Anuarul Statistic al României
* Date MADR, AGR2a

În condiţiile în care alte state europene încurajează patronatele, ca formă de asociere benefică pentru economia lor naţională, România pare să urmărească altă miză decât cea a consolidării propriei sale industrii. Şi nu înţelegem de ce.

Cuvinte cheie: patronate, formă de asociere, „industria plantelor medicinale şi aromatice, Planta Romanica, acad. Dr. farm. Ovidiu Bojor, UGIR 1903, Comisia pentru Dialog Social,

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii