Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Paradoxul bancar al lăcomiei - „Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase” (Esop)

Publicat de Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa pe 06.02.2019.

Denumirea populară a „taxei pe lăcomie”, denumită în lege „taxă pe activele financiare”, sau, mai pe scurt, „taxa pe active”, este reglementată prin „Capitolul IV. Instituirea taxei pe activele financiare”, care conţine articolele 86 – 88, și parţial 89, din „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1116 din 29 decembrie 2018, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.

Guvernul a considerat necesar introducerea acestei ordonanţe din cauza creşterii ROBOR, indicator care  reprezintă rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituțiile bancare din România în moneda națională (lei/RON), și care este stabilit de către Banca Națională a României pe baza informațiilor furnizate de primele 10 bănci cele mai active pe piață.

 Introducerea „taxei pe lăcomie”, prin OUG nr. 114/2018, a generat, și va generat mult timp de acum înainte, mari și aprige nemulţumiri din partea reprezentanţilor băncilor.

Cei aflaţi în slujba băncilor (pe ştate de plată sau nu) caută să convingă populaţia că „nevoia de bani a băncilor”, adică „insuficienţa lichidităţilor bancare”, este cauza creşterii atât a ROBOR, cât și a „dobânzilor negative”, adică a restituirii depozitelor bancare la sume mai mici decât cele depuse iniţial.

Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.” (Biblia, Isaia 9:16).

Cu alte cuvinte, cei aflaţi în slujba băncilor caută să convingă poporul asupra faptului că, cu cât nevoia de bani a băncilor este mai mare, cu atât mai mult:

1) creşte „rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele băncile”, adică ROBOR-ul,

2) cresc „dobânzile negative”, adică cresc procentele cu care se reduc depozitele bancare restituite (faţă de mărimea lor iniţială, de la data depunerii lor).

Din justificările diversioniste ale slujbaşilor băncilor se desprinde concluzia că, pentru orice creştere a ROBOR, populaţia este vinovată din cauză că nu îşi depune la bănci economiile pe care le are, cauzând astfel o lipsă de lichidităţi băncilor.

Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.”. (Biblia, Ieremia 9:8).

Aşa după cum se va vedea și din acest material, este diversiune grosolană să acuzi populaţia că este vinovată (1) pentru lipsa de lichidităţi băncilor, (2) pentru creşterea ROBOR, și (3) pentru creşterea „dobânzilor negative”, prin faptul că aceasta (populaţia) nu îşi depune la bănci economiile pe care le are.

*

Cu cât banii din piaţa bancară (depuşi de persoanele fizice și juridice la bănci) sunt mai puţini, cu atât ei devin mai necesari, mai valoroşi, mai „scumpi” pentru bănci, și, conform legii cererii și ofertei, în aceste condiţii băncile ar trebui să acorde dobânzi mai mari pentru sumele depuse de persoanele fizice și juridice în bănci, adică să stimuleze depunerea de bani în bănci.

În realitate lucrurile sunt cu totul diferite, practicile bancare actuale contrazicând „principiile fundamentale ale legii cererii și ofertei” care spun că dacă băncile duc lipsă de bani trebuie să mărească dobânzile „pozitive”, fiind contrar și acestei legi, și oricărei logici acordarea de dobânzi „negative”.

Efectiv și în mod real practicile bancare actuale sunt un adevărat „paradox bancar al lăcomiei”.

Acest „paradox bancar al lăcomiei” (ciudățenie; enormitate, absurditate) se caracterizează prin următoarele:

  1. 1. Băncile se văietă („geme de durere”, „se jelesc”, „se plâng”) că populaţia nu îşi depune economiile (enorme, la nivel de ţară) în bănci.
  2. 2. La economiile (disponibilităţile) depuse de populaţie (și de persoanele juridice) la bancă, banca acordă „dobânzi negative”, adică restituie depunătorului sume mai mici decât cele depuse; spre exemplu, ai depus la bancă 10.000 de lei, iar dacă mergi, după o anumită perioadă de timp, să o ridici, banca îţi restituie o sumă mai mică de 10.000 de lei.
  3. 3. La creditele acordate de băncile româneşti, „dobânzile anuale efective pornesc de la 6,5%, dar urcă chiar la 10% şi peste.”, faţă de „Orice bancă respectabilă din Germania, Franţa sau Spania nu practică în acest moment o dobândă mai mare de 3% pentru un credit cu ipotecă, ceea ce înseamnă că marja sa de câştig este undeva în jurul valorii de 2%.”, conform http://incont.stirileprotv.ro/credite-si-economii/de-ce-dobanzile-noastre-sunt-mai-nesimtite-ca-ale-lor-cat-costa-un-credit-in-alte-tari-europene.html .
  4. 4. Băncile încheie anul cu profituri deosebit de mari, chiar exorbitante în cadrul unora. Spre exemplu, conform https://economie101.ro/bancile-romanesti-mare-profit/ , Banca Transilvania, BCR și BRD au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21% la jumătatea anului 2018 – cea mai ridicată profitabilitate, de trei ori peste media Uniunii Europene, potrivit datelor Autorității Bancare Europene (ABE), analizate de Profit.ro. Conform https://www.capital.ro/cifre-care-creaza-revolta-cat-au-incasat-bancile-pe-spatele.html , în articolul „Cifre care creează REVOLTĂ! Cât au încasat băncile pe spatele românilor! Profituri greu de imaginat”. În anul 2018: cea mai profitabilă a fost Banca Transilvania, cu un rezultat net la nouă luni, de 1,24 de miliarde de lei; pe locul al doilea se află BRD, cu un profit net după 3 trimestre de 1,14 miliarde de lei; pe locul al treilea se află BCR, cu un profit net de peste 1 miliard de lei.

Acest „paradox bancar al lăcomiei” este asemănător:

1) cu „paradoxul evaziunii fiscale legale”, care, efectiv și în mod real, înseamnă „un furt legal”, „un furt la umbra legii”, „un furt cu legea în mână”, fenomen care a fost posibil, și mai este și în prezent, și aceasta din cauză că legea a permis, și mai permite încă, şi

2) cu „paradoxul îmbogăţirii prin pierderi”, al acelor persoane fizice și juridice care, pe perioade îndelungate, unele de până la 20 de ani, permanent s-au înregistrat cu pierderi (cheltuielile au fost cu mult mai mari decât veniturile), dar de îmbogăţit s-au îmbogăţit (unele exorbitant), și aceasta a fost posibil din cauză că legea a permis, și mai permite încă.

Deci, „paradoxul bancar al lăcomiei” se explică prin faptul că:

  1. 1. La depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice, banca acordă „dobânzi negative”, adică restituie depunătorului sume mai mici decât cele depuse.
  2. 2. La creditele acordate, băncile româneşti percep „dobânzi super-pozitive” anuale, care sunt între 6,5% și (chiar peste) 10%, faţă de băncile respectabile din UE care practică o dobândă de sub 3% pentru un credit cu ipotecă.
  3. 3. Băncile încheie anul cu profituri deosebit de mari, chiar exorbitante în cadrul unora.

Îmbogăţirea (uneori exorbitantă) a băncilor se face:

1) prin acordarea de „dobânzi negative” la depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice,

2) prin percepea de „dobânzi super-pozitive” la creditele acordate, și

3) prin prejudicierea gravă a persoanelor fizice și juridice, atât pe seama sumelor depuse de acestea în bănci, cât și pe seama creditelor contractate de acestea de la bănci.

Probabil că și romancierul și dramaturgul francez Gustave Flaubert (1821-1880) a constatat și el lăcomia băncilor pe propria piele, care la făcut să scris: „Bancheri - Toţi sunt bogaţi. Hrăpăreţi, căpcăuni.”.

Atâta timp cât poporul acceptă un asemenea comportament al băncilor îşi merită soarta, și aceasta din cauză că „Singurul lucru de care răul are nevoie să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic” (E. Burke, filosof), sau, altfel spus, „Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.” (Edmund Burke). Nu trebuie uitat că „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic.”. (Albert Einstein).

Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă.”. (Biblia, Luca, Matei).

Cuvinte cheie:

Despre Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

Practician de elită și deopotrivă teoretician, N. Grigorie – Lăcrița are publicate în literatura de specialitate 101 de cărți, 31 de lucrări, 160 studii și peste 2.600 de articole, pe probleme economice, cele mai multe pe teme de fiscalitate, foarte apreciate pentru utilitatea lor practică și contribuția adusă la îmbunătățirea legislației fiscale și a reglementărilor de aplicare a acesteia.

Colaborarea cu mass-media (ziare locale și centrale) s-a concretizat în publicarea, în aceastea, a peste 240 de articole.

Comentarii