Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Măsuri decisive pentru un stat mai bogat sau praf în ochi pentru recuperarea uriașelor prejudicii cauzate de milionarii infractori?

Publicat de redactia partners pe 08.05.2016.

Secvențele larg mediatizate cu milionari și miliardari condamnați pentru pagube uriașe și prejudicii aduse statului vor avea într-un final și urmările mult–așteptate sub aspect financiar? Pagubele produse de milionarii infractori din România și prejudiciile cu care au devalizat bugetul de stat vor avea mai multe șanse de a fi recuperate prin înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, în urma promulgării de către Preşedintele Klaus Iohannis a actului normativ specific, comunică Administraţia Prezidenţiale, preluată de Alternative News Romania.

Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 961 din data de 24 decembrie 2015, prevede înfiinţarea Agenţiei ca instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate este desemnată pentru recuperarea creanţelor, provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile. De asemenea, Agenţia este desemnată drept oficiu naţional pentru gestionarea bunurilor îngheţate, în sensul art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.

Agenţia va facilita urmărirea şi a identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;
De asemenea, agenția va administra bunurile mobile indisponibilizate în cadrul procesului penal, va valorifica, în cazurile prevăzute de lege, bunurile mobile sechestrate, va gestiona sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;
Totodată, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate va coordona, evalua şi monitoriza la nivel naţional aplicarea şi respectarea procedurilor legale în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni.

Agenţia îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea unui Consiliu, alcătuit din directorul general al Agenţiei, 3 reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintre care unul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi unul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, scrie juridice.ro

Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi organigrama Agenţiei se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Foto: http://www.cancan.ro/actualitate/procuroii-ii-iau-aurul-palatele-si-tablourile-lui-adriean-videanu-fostul-ministru-are-averea-sub-sechestru.html

Cuvinte cheie: Pagube, prejudicii, milionari infractori, România, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, recuperare, creanţe, ,

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii