Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

În ciuda tuturor eforturilor, forța de muncă din România este „INCOMPETENTĂ”... DIGITAL !

Publicat de Raluca Răducu pe 09.07.2014.

Deşi România se află  pe un loc fruntaş când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, ponderea celor care nu au utilizat niciodată internetul este dublă faţă de media europeană. De asemenea, 83% din angajaţi nu au competenţe digitale suficiente, iar 41% sunt analfabeţi digital.

Numărul de persoane care folosesc Internetul cel puțin o dată pe săptămână în UE a crescut de la 60% la 72% începând cu anul 2010 iar România se află între țările care au înregistrat importante progrese în acest sens. De asemenea, România deține în continuare o valoare fruntașă când vine vorba de viteza conexiunilor digitale, dar, dacă la nivel european doar 20% din populație nu a utilizat vreodată Internetul, în România procentul este dublu (42%). Acest fapt se reflectă la nivelul forței de muncă.

La nivelul UE jumătate din populație a cumpărat online și a interacționat cu administrația publică prin e-guvernare, în timp ce la nivel național doar 8,3%, respectiv 5% din populație a folosit aceste servicii.

Raportul Agendei Digitale a arătat date conform cărora Comisia este pe cale de a finaliza 95 din cele 101 de acțiuni digitale până în 2015, ceea ce arată un progres bun. Cetățenii și organizațiile din UE sunt din ce în ce mai mult on-line, fac cumpărături mai mult și au o mai mare încredere și competențe în domeniul ITC. Cu toate acestea, de multe ori le lipsește conexiunea de mare viteză — în special în zonele rurale — pentru a-și satisface acest apetit digital și decalajul competențelor digitale ce se profilează rămâne încă o mare problemă.

ECDL România susține în continuare Agenda Digitală pentru Europa a Comisiei Europene, considerând-o o inițiativă oportună și necesară. ECDL ROMANIA a acreditat peste 700 de centre, rezultând o reţea naţională de centre de testare, care acoperă toate judeţele ţării.

Printre aceste centre se găsesc instituţii de învăţământ (universităţi, licee, şcoli), centre de pregătire pentru administraţie, centre de pregătire profesională din toate oraşele mari ale ţării.

Primul parteneriat încheiat cu Ministerul Educației în anul 2004 a vizat stabilirea unei strategii și a unui plan de implementare a Certificării ECDL în sistemul de învățământ din România.
În anul 2011 un nou parteneriat “Educație pentru Societatea Informațională“HYPERLINK "http://www.ecdl.org.ro/articol/educaie-pentru-societatea-informaionala_112.html" continuă strategia de implementare a certificării ECDL în învățământul românesc având de această dată la bază îndeplinirea obiectivelor menționate și în Pactul Național pentru Educație și Strategia “Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii.
Prin acest acord “Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului recunoaște certificarea ECDL, Permisul European de Conducere a Computerului, obținut în baza standardelor ECDL, drept un atestat de operator pe computer cu valabilitate în sistemul de învățământ”.

De asemenea, şi Samsung România sprijină aceasta politică de “digitalizare” a ţării:

„Estimările arată că în 10 ani peste 50% din angajați nu vor mai lucra în birouri convenționale, ci vor putea să rezolve toate lucrurile de oriunde vor avea conexiune la Internet. În acest context, aptitudinile digitale au devenit din ce in ce mai importante. Prin intermediul Orei Smart, prin aplicația de Facebook prin care au avut posibilitatea să își creeze un CV sau prin cursurile ECDL pe care au putut să le câștige, am urmărit să le oferim tinerilor informații specifice despre pașii de urmat la început de carieră și să le dăm posibilitatea să își dezvolte aptitudinile digitale”, a declarat Mihaela Stanoiu, marketing manager Samsung Romania.

Certificările ECDL se adresează oricărei persoane care dorește și are nevoie să își certifice abilitățile de utilizare a computerului la un standard recunoscut internațional.
Nu există limită de vârstă pentru înscrierea în programul de certificare ECDL.
In România, mai mult de 230.000 de candidați au obținut sau sunt în curs de a obține Permisul ECDL.

Permisul european de conducere a computerului (ECDL — European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit program de certificare a competențelor digitale recunoscut la nivel internațional în 150 de țări și numără până în prezent 13 milioane de persoane înregistrate în program.

Raluca Răducu

Cuvinte cheie: Permisul european de conducere a computerului , certificări ECDL, politică de “digitalizare”

Despre Raluca Răducu

Aflată la începutul carierei în arta jurnalismului, dar având o deosebită atracţie către acest domeniu, Raluca Răducu face parte din categoria celor care veghează ca misiunea presei să nu fie deturnată de la obiectivele sale. Prezentând informaţiile cu acurateţe şi tratând fiecare subiect în profunzimea sa, reuşeşte să relateze faptele fără a încălca principiile etice ale jurnalismului.  

„Nu exista lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevarul şi de a înşela diavolul.”  Walter Lippmann

Comentarii