Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

În ciuda embargoului, comerţul dintre Uniunea Europeana şi Federaţia Rusă a continuat să crească

Publicat de redactia partners pe 09.01.2016.

Ministrul dezvoltării economice a Federaţiei Ruse, Alexei Uliukaev a făcut aprecieri referitoare la comerţul exterior al Federaţiei Ruse, în cadrul participării la a 18-a reuniune a Subcomisiei pentru cooperare comercial-economică ruso-chineza.

Declaraţiile făcute de înaltul oficial rus sunt o mare surpriză, având în vedere condiţiile dificile în care a funcţionat economia rusă în ultimii ani şi embargoul impus de Uniunea Europeană.

Newsleter-ul editat de Camera Bilaterală de Comerţ Româno-Rusă scrie că în prezent China este cel mai mare partener comercial al Federaţiei Ruse, iar liderii celor două state şi-au propus un obiectiv ambiţios, de creştere a cifrei de afaceri bilaterale până în 2020, la 200 de miliarde de dolari.

Pentru a da consistenţă acestor obiective, ministerele economice din cele două ţări şi-au propus să realizeze 27 de proiecte importante, în sfera resurselor de energie, a construcţiei de companii industriale inovative şi hi-tech şi în domeniul agroindustrial, inclusiv al livrărilor de carne din Federaţia Rusă pentru piaţa chineză.

În următorii ani, se vor lansa marile proiecte din sectorul de aprovizionare cu resurse energetice, care vor adăuga zeci de miliarde de dolari la volumul schimburilor comerciale, conducând la o creştere stabilă a relaţiilor comerciale bilaterale.

În acest context, reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, dl. Iacob Mirkin, a făcut o serie de declaraţii surprinzătoare, care anunţă schimbări majore în relaţiile dintre Federaţia Rusă şi statele Uniunii Europene:

Pentru Federaţia Rusă cel mai avantajos este comerţul cu Uniunea Europeană. Aşa cum rezultă din rapoartele serviciului federal vamal, soldul balanţei de export - import de mărfuri cu Uniunea Europeană pe 9 luni în anul 2015 – este pozitiv, fiind cu un plus de aproape 80 de miliarde de dolari. Acest lucru reprezintă un plus de 60% în balanţa comercială pentru Rusia. Încă 18 miliarde de dolari reprezintă comerţul cu statele CSI, 12 miliarde de dolari – Turcia, 6 miliarde de dolari – Coreea de Sud, 6 miliarde de dolari – Japonia.

Cu toţi aceşti parteneri avem un plus de 33% a balanței comerciale, este concluzia cu care ne surprinde reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse şi care deschide noi porţi de oportunităţi şi pentru firmele româneşti.

Info Cam Ro-Ru

 

Cuvinte cheie: comerţ, Uniunea Europeana, Federaţia Rusa. China, energie, construcţie, companii inovative

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii