Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Felicitări celor care au îndrăznit! Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%

Publicat de redactia partners pe 31.12.2014.

Felicitări tuturor antreprenorilor, organizaţiilor neguvernamentale, companiilor care şi-au reunit energiile şi au avut curajul să înfrunte birocraţia aferentă realizării de proiecte ce aspiră la finanţare europeană.

Românii au reuşit să depăşească eşecul unui start greşit în absorbţia fondurilor alocate de Comisia Europeană, astfel încât la 30 decembrie 2014, rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81%! Aceasta înseamnă că rata de absorbţie curentă este de 6 ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 şi de 3,5 ori mai mare decât la sfârşitul anului 2012. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro, iar suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile şi rambursările.

„Anul 2014 a confirmat că România obţine performanţe. Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%, în condiţiile în care planul de guvernare prevede atingerea unui nivel de 50-80% la sfârşitul anului 2015. O altă realizare: pentru al doilea an consecutiv, ţara noastră nu a pierdut niciun euro din fondurile aferente celor şapte programe operaţionale! Şi o a treia performantă remarcabilă: sumele încasate de România de la Comisia Europeană în perioada 2013 – 2014 sunt cu 236% mai mari decât cele încasate în perioada 2007 – 2012, creştere care o situează pe primul loc în UE. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din sistemul de implementare care au înţeles că trebuie să lucreze în interesul României. Astfel,ţara noastră a obţinut, din nou, rezultate foarte bune şi în 2014, care le consolidează pe cele din 2013.

Având în  vedere faptul că anul 2015 este ultimul în care mai putem atrage fondurile UE pentru perioada 2007 – 2013, ritmul de absorbţie a fondurilor europene trebuie să fie mult mai alert pentru ca România să atragă cât mai mulţi bani din suma alocată.

Vă reamintesc,sumele pe care nu le cheltuim în acest an vor fi pierdute. Din acest motiv, este nevoie de efortul susţinut al tuturor colegilor din administraţia publică centrală şi locală”,a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, lansând autorităţilor un apel la coeziune, responsabilitate şi coordonarea eforturilor .

 

Revista partners va fi alături de cei ce vor continua să acceseze fondurile europene pentru a crea valoare adăugată, pentru un trai mai bun şi modern în ţara noastră, în spirit şi stil european.

Revista partners va evidenţia şi sprijinul băncilor pentru a susţine acest efort antreprenorial.

Vom oferi informaţii pentru a face acest parcurs cât mai atractiv şi lipsit de riscuri. Ne vom alătura firmelor de consultanţă performante care facilitează succesul unui asemenea demers.

În perioada 2013 – 2014, România a încasat 6,42 miliarde de euro de la Comisia Europeană, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în perioada 2007 – 2012.

Cuvinte cheie: performanţă, rata de absorbţie curentă a fondurilor europene , programe operaţionale

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii