Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români

Publicat de redactia partners pe 24.02.2016.


Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii ţineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiţilor, Logodnicul Păsărilor). Ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog), momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea.

Cine este Dragobetele românilor?

Echivalent mitologic al lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubareţ. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic, iar la daci era zeul cu rolul unui "naş cosmic", de a oficia în cer, la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. Înunta animalelor din cer s-a extins şi la oameni, devenind tradiţie. Astfel, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în acestă zi.
Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc "pasăre" însemnând chiar "mesaj al cerului".
Dragobete este şi zeul bunei dispoziţii de ziua lui făcându-se petreceri, de unde porneau de multe ori viitoarele casnicii...

Tradiţiile de Dragobete

"Dragobetele săruta fetele!".
Credinţa populară româneasca spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Aşadar: dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste). Dacă vremea era urâtă, se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor sau fetele şi băieţii făceau frăţii de sânge.



În pădure, în jurul focurilor aprinse, băieţii şi fetele stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele şi tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.

În unele locuri, există obiceiul ca fetele să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăţi magice (se spunea că e "născută din surâsul zânelor") şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României aceasta goană fiind numită "zburătorit". Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile.

De multe ori, astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunţi vor merge toamna. După-amiaza avea loc petrecerea, şi încă mai are lor, o petrecere unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cântă, se simte bine. Se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus, nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului.

Dragobetele îi ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, îi ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Cuvinte cheie: Cupidon românesc, Dragobete, băieţii şi fetele , Ziua Îndrăgostiţilor, logodne, nunti,

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii