Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Cu ochii pe ei

Publicat de redactia partners pe 21.11.2015.

Tragedia Colectiv este încă vie în memoria şi în conştiinţa noastră, mai ales că numărătoarea cinică a victimelor nu s-a încheiat. Vineri este ziua în care ne amintim de victimele nepăsării şi ilegalităţilor din această ţară. 

Vinerea pare însă  o zi a blestemelor şi actelor de violenţă atroce, în întreaga Europă.

În această vineri seara, oamenii s-au reunit din nou, de data aceasta, sub cerul liber, în Piaţa Universităţii.

Studenţi şi tineri şi mai puţin tineri, au cântat din nou cântecele care au însufleţit Piaţa Universităţii în perioada de glorie de la începutul anilor 90, când aici se făureau visuri de libertate şi de prosperitate, după dărâmarea regimului comunist.

Muzica ne-a adus în stradă, muzica ne va ţine în stradă, a fost mesajul transmis de iniţatorii acestei frumoase adunări pe reţelele de socializare.

Trist. E trist să ne reunim pentru a comemora oameni care nu mai sunt, victime ale idelurilor noastre.

Colectiv, o tragedie care a avut ecouri adânci în viaţa societăţii româneşti, a condus la demisia Guvernului şi la o serie de schimbări importante pe scena politică. Şi altele care au fost promise…

Dincolo de melodii şi de rime, din Piaţă răzbate o chemare la vigilenţă faţă de promisiunile guvernanţilor pentru ca asemenea tragedii şi acte de corupţie să nu mai fie posibile.

După 25 de ani, aceleaşi cântece ale „Golanilor”, sunt cântate acum de copiii lor.

Sunt simboluri care ne leagă, aşa cum declara o voce din mulţime, dar şi idealuri pe care nu trebuie să le părăsim.

Nu doar politicienii sunt de vină, ci şi noi, cei care formăm societatea civilă şi cărora ne pasă. Sau aşa ar trebui…

Cuvinte cheie: tragedia colevctiv, simboluri, Golani, Piata Universitatii

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii