Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Cel mai puternic laser din Europa, inaugurat în România - cercetarea românească susținută de guvern cu contracte de 300 mil. euro

Publicat de Cornelia Stanciu pe 08.05.2014.

România a inaugurat primul laser de un petawat, care va fi cel mai puternic din Europa şi al doilea din lume, după cel din Statele Unite, de 1,7 petawaţi, a declarat ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu.

     "Medicina este unul dintre domeniile pe care le vom sprijini în perioada următoare şi la Măgurele cu sume extrem de generoase. De altfel, primele aplicaţii vor începe foarte curând când, probabil, în luna iunie vom inaugura primul laser de mare putere din Europa, de un petawat (CETAL), cel mai mare laser de mare putere din Europa, al doilea din lume, după cel de la Barclay-Livermore, de 1,7 petawaţi şi care va avea ca prime aplicaţii tocmai aplicaţii din zona medicală", a spus Costoiu, preluat de Agerpres.

Agerpres relatează că ministrul a spus că de curând a luat decizia de a include universităţile de medicină şi centrele de medicină în forumul academic al proiectului ELI-NP

   "Am încercat în acest an şi jumătate să aducem cât mai aproape cercetarea de oameni. Ne dorim şi mi-am dorit în această perioadă să susţinem foarte mult cercetarea aplicată şi mă bucur de faptul că principalii beneficiari ai cercetării aplicate sunt medici, sunt spitalele, sunt centrele medicale în general. Practic în toate aplicaţiile, în toate call-urile de proiecte cum le numim apelurile de proiecte pe care le-am lansat medicii, medicina în general, a fost prezentă cu foarte multe proiecte şi foarte multe dintre aceste proiecte depuse au fost aprobate şi sunt în finanţare", a spus ministrul Mihnea Costoiu.

Conform declaraților ministrului, la Guvern au fost semnate în mai puţin de o lună, contracte de cercetare, de sprijinire a activităţii de cercetare a laboratoarelor, centrelor de cercetare dar şi de sprijinire a doctoranzilor şi post-doctoranzilor în valoare de aproape 300 de milioane de euro. Din aceste 300 de milioane de euro aproape 40 de milioane de euro sunt fonduri destinate activităţii de cercetare sau sprijinirii tinerilor în cercetarea medicală, precizează Agerpres.

Cornelia Stanciu

Cuvinte cheie: cel mai puternic laser , proiectul ELI NLP, cercetarea romaneasca

Despre Cornelia Stanciu

Expertiza din domeniul medical și industria farma din România și  cunoașterea în detaliu a sistemului sanitar din țara noastră  adăugă vvaloare , veridicitate și credibilitate articollelor care-i poartă semnătura.

Comentarii