Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Cea mai frumoasă bibliotecă din lume se află în România

Publicat de redactia partners pe 17.07.2015.

Chiar dacă în România  biblioteca din Iași nu reprezintă o atracție specială, străinii au cu totul altă părere. Peste 400.000 de utilizatori ai  site-ului boredpanda.com au votat și au desemnat Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi cea mai frumoasă bibliotecă din lume, aflăm de la www.sharethis.ro.

Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi s-a clasat pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, chiar dacă printre nominalizări se numără capodopere de pretutindeni precum: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont,Biblioteca Naţională din PragaBiblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.

Biblioteca ieșeană deţine un număr de 962.528 documente: 522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 CD-uri, DVD-uri şi 305.967 documente tehnice. Toate acestea se află în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Construcţia, situată în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930.

Biblioteca cât și Aula pot fi vizitate oricând accesul turiștilor fiind gratuity, conform afirmațiilor profesorului universitar Neculai Seghedin, prorectorul instituției de învățământ superior, într-un interviu.

Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună pentru că sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă. Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că Aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară. Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că acest spaţiu cultural îndeplineşte o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou, a declarat Neculai Seghedin.

Cuvinte cheie: universitatea „Al. I. Cuza“ , universitatea „Gheorghe Asachi, cea mai frumoasă bibliotecă,

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii