Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Brașov: Biserica Neagră, Castelul Bran și Cetatea Râșnov, vizitate anul trecut de peste 1,2 milioane de turiști

Publicat de Agentia Nationala de Presa Agerpres pe 12.01.2016.

Biserica Neagră, Castelul Bran și Cetatea Râșnov au fost vizitate anul trecut de peste 1,2 milioane de turiști, număr în creștere față de anul precedent.

Pe primul loc între cele trei obiective turistice se află Castelul Bran, care a fost vizitat anul trecut de 602.142 de turiști, față de 550.465 în anul 2014, potrivit reprezentantului Castelului Bran, Alexandru Prișcu. 

Pragul Cetăţii Râșnov, a fost călcat de 363.000 de vizitatori, comparativ cu 241.000 în 2014. Liftul cu cremalieră care face legătura dintre Cetate și centrul orașului, dar și numărul tot mai mare de evenimente culturale pe care le organizează Primăria orașului în sezonul estival la Cetatea Râșnov, a făcut ca numărul de turiști să crească. 

Într-un top întocmit de publicația de turism Traveler, în anul 2015, Cetatea Râșnov se află pe lista celor mai frumoase "castele de zăpadă", ocupând poziția zece după alte cetăți care trebuie vizitate pe timp de iarnă, din Germania, Japonia, Scoția, Cehia, Rusia, Norvegia sau Turcia.

Primarul orașului Râșnov, Adrian Veștea a precizat că în următorii ani se așteaptă ca acest obiectiv turistic al orașului să atragă peste 500.000 de vizitatori anual.

Biserica Neagră, cel mai vizitat obiectiv turistic din municipiul reședință de județ a fost căutată anul trecut de 250.000 de turiști, în mare parte străini, au precizat reprezentanți ai Bisericii, în creștere față de 2014, când numărul de turiști a fost de 210.000.

 

Piața Sfatului, un simbol al Brașovului, a fost locul cel mai căutat de turiști la sfârșitul anului trecut numărul acestora fiind în creștere față de perioadele similare ale anilor trecuți, susțin reprezentanții Primăriei. La aprinderea bradului de Crăciun, în seara zilei de 6 decembrie, s-a estimat participarea a peste 9000 de persoane, iar de Revelion, în jur de 8000 de persoane, brașoveni și turiști, au marcat trecerea dintre ani în Piața Sfatului.

De asemenea, stațiunea Poiana Brașov a înregistrat un număr record de turișt

i în weekendul 8-10 ianuarie 2016. Administratorii domeniului schiabil din stațiune susțin că în perioada menționată,un număr de 87.701 turiști au trecut pe la turnicheții instalațiilor pe cablu, față de 66.281 anul trecut.

Un număr din ce în ce mai mare de turiști caută și Cetatea Făgărașului, după ce în anul 2015 aceasta a primit Certificatul de Excelență în turism de la site-ul de călătorii TripAdvisor, iar în 2014 a fost considerată al doilea cel mai frumos castel din lume, fiind devansată de Castelul Neuschwanstein din Germania, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor și prezentat de publicația Huffington Post.

Astfel, dacă în anul 2014 Cetatea Făgăraș a fost vizitată de 55.000 de turiști, din care 30% turiști străini, anul trecut peste 100.000 de persoane au trecut pragul obiectivului turistic.

 

Cuvinte cheie: Biserica Neagră, Castelul Bran, Cetatea Râșnov, turiști, Cetatea Făgărașului, Huffington Post, TripAdvisor

Despre Agentia Nationala de Presa Agerpres

Agenția Națională de Presă AGERPRES este cea mai veche agenție de presă românească și totodată prima agenție autonomă din România. Experienţa şi profesionalismul cultivate timp de peste 125 de ani caracterizează şi astăzi ştirile semnate cu obiectivitate şi promptitudine de jurnaliştii AGERPRES.

Comentarii