Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

Asociația Asistenților Sociali din România, AsproAS propune amendamente în spirit european la Legea privind risipa de alimente, reîntoarsă la Comisia Parlamentară

Publicat de redactia partners pe 16.04.2016.

Un sistem prin care alimentele care nu pot fi vândute în supermarket să ajungă pe masa oamenilor ar putea fi soluția salvatoare pentru un sfert din populaţia României care se confruntă cu lipsuri materiale severe. Asociația Asistenților Sociali din România, AsproAS, propune Comisiei Parlamentare introducerea unui amendament la legea risipei alimentare prin dezvoltarea băncilor de alimente și, implicit, a activităților de asistență socială și economie socială, adică un sistem european de combatere a sărăciei.

În timp ce România aruncă milioane de tone de mâncare pe foc, 1 din 8 copii merge la culcare nemâncat, este o constatare dureroasă a unei realități consemnate și de Biroul European de Statistică Eurostat și pe care nu o putem contesta. Dar, o putem schimba, printr-o lege a risipei alimentare, cu efecte reale asupra stării sociale a milioane de români. Aceasta este opinia Anei Rădulescu, directorul general AsproAS, care dorește modificarea legii prin adoptarea unor măsuri eficiente, în spirit european:

La câteva zile de la finalizarea ultimului raport din comisiile parlamentare privind legea risipei alimentare, ASproAS a constat că legea, în forma în care era propusă pentru vot avea consecințe negative asupra domeniului asistenței sociale și al economiei sociale.

Așa că, în data de 27 martie 2016, ASproAS a trimis un amendament la lege și a stabilit întâlniri de lucru cu parlamentarii pentru a opri legea de la vot și a o readuce în discuțiile Comisiei Parlamentare.

În fapt, AsproAS solicită introducerea unei excepții care să permită continuarea și dezvoltarea activităților de asistență socială și de economie socială. Ne bucurăm că parlamentarii responsabili au înțeles mesajul nostru și au oprit legea de la vot.

Voi merge marți, 19 aprilie, în comisia parlamentară pentru a argumenta amendamentul solicitat”.

În ce constă mai exact propunerea AsproAS de amendare a legii risipei alimentare?

Starea de sărăcie în care se zbat românii se vede pe stradă, dar se vede și în statistici. România se situează pe locul al doilea în “topul" european al sărăciei, după Bulgaria, privitor la situația din 2015, analizată de Biroul European de Statistică Eurostat.

“În acest caz, este  nevoie de dezvoltarea unor activități de tipul magazinelor sociale în România. Aceste magazine se adresează persoanelor cu venituri mici. Beneficiarii magazinului social sunt persoanele care primesc suportul serviciilor de asistență socială.

Amendamentul AsproAS susține demnitatea persoanelor care la un moment dat în viață au nevoie de suportul serviciilor de asistență socială. Oamenii care trăiesc în sărăcie nu au bani, dar au demnitate, spune Ana Rădulescu

Nu pomană ocazională, ci dezvoltarea unei economii sociale, a unor soluţii participative, nu pasive!

Directorul general AsproAS, declară că în prezent, asistenții sociali fac eforturi pentru a introduce și implementa modele care sunt funcționale în alte țări europene, legate de suportul oferit persoanelor aflate în risc de excluziune socială, într-un mod care să respecte demnitatea acestora. Oamenii care trăiesc în sărăcie nu așteaptă pomană ocazională, ci au nevoie de suport să își achiziționeze singuri hrana.

”Magazinele sociale sunt cele care răspund la aceste probleme. Și totodată răspund la nevoia de a reduce risipa de alimente.

 

Acum există oportunitatea, pe de o parte să fie continuată activitatea de succes a magazinelor sociale existente, iar pe de altă parte, putem să lărgim această activitate spre zonele care se confruntă cu sărăcie extremă. Oportunitatea să continue această activitate este dată de legea economiei sociale, dar și de finanțările POCU ce urmează să fie lansate.

Există deja un model de magazin social în România, inspirat din practicile europene: Magazinul SOMARO. Este un model pilot pentru asociațiile și întreprinderile sociale care doresc să dezvoltate acest tip de activitate prin legea economiei sociale. În țările Uniunii Europene, băncile alimentare și magazinele sociale sunt cele care beneficiază de donații în alimente cu scopul mai menționat.

Ana Rădulescu susține faptul că acest model de suport,  sub forma magazinului social, încurajează achiziția de alimente de către familiile sărace, respectând totodată demnitatea acestor persoane prin evitarea pomenilor. Prețul minim al alimentelor permite menținerea și sustenabilitatea proiectelor implementate de către asociații; acestea se autofinanțează și finanțează astfel de proiecte. Astfel sunt încurajate și modelele inovative în domeniul economiei sociale

Cuvinte cheie: Asociația Asistenților Sociali din România, AsproAS, Comisie Parlamentara, amendament, legea risipei alimentare, banca de alimente, asistență socială, economie socială, sistem european, combaterea sărăciei.

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii