Partners - Revista Asociatiilor Profesionale, Patronale și Antreprenorilor

9 Mai, multiple semnificații în istoria lumii

Publicat de redactia partners pe 09.05.2016.

9 mai este o zi cu multiple semnificații pentru întreaga istorie a lumii, moderne.

Pentru România, astăzi membră a Uniunii Europene, 9 mai are o triplă valență

Data de 9 Mai a fost aleasă ca Zi Europeană de Consiliul European de la Milano, în 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Al doilea război mondial a lăsat în urma să o Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată prin Cortina de Fier în 2 mari blocuri: Est şi Vest.

A apărut, în acel context, un puternic curent înspre o politică internaţională care să fie capabilă să oprească o a treia conflagraţie mondială şi să consolideze Europa din punct de vedere economi. Într-un moment complicat din primăvara anului 1950, la începutul Războiului Rece, mai precis, în data de 9 Mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene din prezent: la Pariş, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, Robert Schuman - pe atunci ministrul de externe al Franţei – a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chemă Franţa, Germania şi alte state europene să creeze împreună o instituţie Europeană supranaţională. Nouă structură era gândită să asigure condiţiile pentru că statele europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii Europene. Un an mai târziu, la 18 Aprilie 1951, primele 6 state au semnat Tratatul de la Pariş privind prima dintre comunităţile Europene: Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului; ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea Economică Europeană - precursoare a Uniunii Europene din prezent. Uniunea Europeană numără astăzi 28 de state membre, alfabetic: Austria, Belgia, Bulgăria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

În fiecare țară se organizează evenimente speciale dedicate Zilei Europei.

La mulți ani, Uniunii Europene!

 

 În data de 9 Mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, în plenul Parlamentului, în numele Guvernului, că România doreşte să rupă legăturile cu Imperiul Otoman. Ca urmare, Parlamentul a votat, în aceeaşi zi, o moţiune prin care a fost proclamată independenţa de stat a României. În campania care a urmat, Armata României din cei aproape 60000 militari participanţi a pierdut peste 10000 de militari. Independenţa României a fost însă recunoscută internaţional prin Tratatul de la Berlin, semnat în 13 Iulie 1878.

La mulți ani, României independente!

9 mai, Ziua Victoriei împotriva nazismului

La 9 Mai 1945, capitularea necondiţionată a Germaniei naziste – semnată în cursul nopţii - a fost citită public la Berlin, astfel încât cel de-al doilea război mondial a luat sfârşit în Europa. În acel moment, Armata Română era angajată pe fronturile din Austria şi Cehia, de partea coaliţiei câştigătoare. De-a lungul celor aproape 6 ani de conflicte, au fost zeci de milioane de victime (mai mulţi civili decât militari); a fost cel mai mare şi mai ucigător război din istoria omenirii. România a avut aproape un milion de victime.

 

 

  

Foto pentru Ziua Victoriei:http://archive.boston.com/bigpicture/2011/05/victory_day.html

Cuvinte cheie: România, Ziua independenei, Ziua Victoriei, Ziua Europei, Consiliul European, Milano, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului;, Războiul Rece, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei –

Despre redactia partners

Jurnalisti cu experienta si tineri plini de idei, creativi si  profesionisti.

Alltfel de presa, profesionistă și obiectivă,  mai aproape de antreprenori, de ONG-uri, de  economia reală și de societatea civilă...deci, de oameni. Şi asta face diferenţa.

 

Comentarii